★ 10 pentru agricultura ★

★10 pentru agricultură ★ ★ Vlad Bauer ★

 vlad nerwousCine este Vlad? Spune-mi povestea ta!

Vlad este un tânăr pasionat de economie, de relații internaționale, de mediul rural si  dezvoltarea durabilă și ecologică a acestuia.

În altă ordine de idei, am 23 ani, sunt student la Master în cadrul Academiei de Studii Economice din București. Sunt pasionat de activități și sporturi în aer liber la fel de mult cum sunt de cărți, jazz și fotografie.

Practic cu foarte mare plăcere snowboarding pe timpul iernii iar vara, drumeții în zona rurală și în munții României. Deasemenea, merg la pescuit și la vânătoare cât mai des posibil.

Interesul major pentru economie și în special pentru agricultură și dezvoltare durabilă l-am dezvoltat mai târziu, în facultate, când am început să înțeleg ce înseamnă acest domeniu și ce potențial imens are.

Mi-am dezvoltat această pasiune prin lucrări pe teme legate de mediul rural, agricultură sau turism rural. M-am bucurat de sprijinul profesorilor mei atât pentru lucrările din timpul facultății cât și pentru cea de licență, care a avut ca subiect  dezvoltarea agroturismului ca soluție de diversificare a activităților economice din mediul rural.

Totodată, mă interesează foarte mult domeniul diplomației economice și mai ales rolul României în plan regional și global în domeniul turismului și agriculturii. De-a lungul timpului am fost implicat în mai multe organizații non-guvernamentale, am căpătat experiență în mediul instituțional prin mai multe internship-uri și mi-am dezvoltat cunoștințele în domeniul relațiilor internaționale.

 Ai ales sa cultivi doar legume? De ce?

Am ales să cultivăm doar legume din mai multe motive.

Primul este că legumele sunt produse pentru care există o cerere foarte mare pe tot timpul anului. Prin investițiile pe care noi le facem în echipamente de producție, dorim să susținem afacerea și în afara lunilor de vară, când cererea este cea mai mare. Nu am putea face asta dacă nu am avea clienți care să dorească produsele noastre în tot timpul anului.

Al doilea, deoarece reprezintă o cultură agricolă care poate da randament pe suprafețe reduse, dacă sunt respectate anumite condiții  legate de așezarea rândurilor, irigare și întreținerea lor. Deoarece la Ferma Bauer susținem dezvoltarea durabilă și agricultura ecologică, utilizăm cât mai eficient fiecare suprafață de teren. Încercăm să obținem un randament cât mai mare al producției prin practici tradiționale îmbinate cu tehnologii moderne.

Al treilea motiv este faptul că legumele au beneficii maxime pentru organism atunci când sunt consumate proaspete. Clienții pot avea așa ceva dacă le vor achiziționa de la producători locali.

 Ce este Ferma Bauer?

Este o afacere de familie pe care noi am plănuit-o și visat-o  de foarte mult timp. Totodată este și modalitatea prin care noi contribuim la menținerea tradițiilor, dezvoltarea comunității și conștientizarea consumatorilor asupra agriculturii ecologice.

Conceptul pe care îl aplicăm este cel de fermă de familie. Acesta presupune că cea mai mare parte a producției este destinată nevoilor familiei iar surplusul este comercializat.

Implementarea acestui model de afacere ne permite să ducem un stil de viață sănătos, mai apropiat de tradițiile românești și de natură iar în același timp să avem și o afacere cu un potențial foarte mare.

 Viaţa unui tânăr fermier este plină de provocări. Care a fost cea mai mare provocare de până acum şi cum ai depăşit-o?

Timpul și finanțarea sunt două provocări majore pe care ne străduim să le abordăm astfel încât să dezvoltăm Ferma.

Din păcate cele două sunt interdependente pentru că finanțarea afacerii din surse proprii necesită timp pentru a le procura. Deocamdată , Ferma nu reprezintă principala noastră activitate dar pe viitor dorim să devină.

În prezent, depunem cât mai mult efort pentru a ne asigura că alocăm suficient timp și resurse pentru a nu face rabat de la calitatea produselor oferite.

 Agricultura este un domeniu aparte. Care este “secretul” care te ajută să performezi pe o piaţă atât de competitivă?

Consider că în condițiile pieței din prezent cel mai important avantaj este cel dat de tehnologie și cunoștințe. Este esențial ca producătorii agricoli să investească în dezvoltarea personală, teoretică și practică, și în tehnologii care să le permită să producă mai eficient și cu o calitate sporită.

Noi ne menținem la curent cu tehnologiile și metodele mai eficiente care apar în domeniu, ne documentăm cât mai bine asupra fiecărui aspect al activității noastre și ne îmbunătățim permanent procesele.

 Care crezi că sunt ingredientele care nu ar trebui să lipsească din reţeta succesului?

În primul rând, voința. Este cea mai importantă motivație și sprijin când traversezi momente mai puțin bune.

Apoi, respectul pentru muncă și pentru parteneri și competitori, o minte deschisă la nou, generozitatea și seriozitatea.

Care sunt planurile tale pe termen lung?

Vrem să dezvoltăm Ferma Bauer, să extindem zona de livrare la nivel național și să diversificăm producția. Dorim să oferim în plus miere, conserve de legume și fructe, carne de pui și curcan, ouă de găină.

Ce sfat le dai tinerilor care îşi doresc să pornească la drum pe cont propriu?

În primul rând să își fundamenteze cât mai bine afacerea printr-un plan de afaceri cât mai bine pus la punct.

Apoi, să caute parteneri, sfaturi de la antreprenori din acest domeniu cu mai multă experiență și să nu renunțe la visul lor.

Campania “10 pentru agricultură” reunește poveștile de succes a 10 tineri fermieri/producători excepționali. De la ferme mixte la producători de gem sau lavanda. Rămâi în contact cu povești de succes prin abonare la newsletter:

 

Citește și:.........................................................................................................

One thought on “★10 pentru agricultură ★ ★ Vlad Bauer ★

  1. Pingback: ★10 pentru agricultură ★ | Agricultura la Costum

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*