Agricultură fără arat este posibilă? Iată ce spun cercetătorii despre agricultura de conservare


agricultura fara arat

Aratul prea frecvent epuizează solul prin îndepărtarea humusului bogat în carbon, esențial pentru creșterea plantelor și reducerea utilizării îngrășămintelor

Într-un articol publicat în revista „Science”, unii oameni de știință avertizează fermierii: fie vor crește practicile de cultivare fără arătura solului, fie vor apărea probleme serioase de climă, calitatea solului și producția de alimente în următorii 20-50 de ani.

Agricultura fără arat ajută solul să conserve carbonul. De fapt, stratul de suprafață al solului conține humus îmbogățit cu carbon, materie organică care oferă nutrienți plantelor. Solurile sărace în humus nu sunt capabile să rețină nutrienții pe bază de carbon esențiali pentru o recoltă bună și, prin urmare, necesită utilizarea mai multor îngrășăminte.

O pierdere de carbon în sol poate promova, de asemenea, eroziunea, deoarece solul vegetal și îngrășămintele sunt adesea îndepărtate de pe câmpuri sau spălate în căile navigabile.

În agricultura fără arat, totuși, fermierii plantează semințe fără a lucra solul, o practică în care solul își pierde cea mai mare parte din carbon din cauza eliberării de dioxid de carbon în atmosferă. Iar nivelurile de CO 2 din atmosferă au fost asociate cu schimbările climatice. Potrivit Rattan Lal de la Universitatea de Stat din Ohio, autorul principal al studiului, beneficiile practicilor agricole fără cultivare le depășesc cu mult pe cele ale agriculturii tradiționale.

În ce constă agricultura fără arat

Patul de sămânță nu mai este arat și rafinat, ci se folosesc echipamente speciale pentru semănat, evitând pe cât posibil inversarea straturilor de sol și interferarea cu structura solului. Iar în lunile de iarnă câmpul nu este lăsat gol, ci se folosesc culturi de acoperire.

Semănatul poate avea loc după trei metode principale:

  • Semănați pe pământ dur. Tehnica care presupune însămânțarea culturilor direct pe miriștea culturii precedente. Nu se efectuează prelucrarea solului, dar sunt necesare semănători speciale, capabile să taie resturile de cultură, să depună sămânța și să o acopere.
  • Prelucrare minimă. Tehnica care presupune lucrul solului la adancimi de cel mult 15 centimetri. Cu una sau două treceri, se obține un pat de sămânță satisfăcător, menținând în același timp acoperirea cu reziduurile de cultură pe cel puțin 30% din suprafața prelucrată.
  • Lucrarea în bandă. Tehnica care presupune lucrarea solului in ‘benzi’ cu o latime maxima de 15-20 centimetri si o adancime maxima de 15 centimetri. Semănatul trebuie să aibă loc ulterior în fâșiile prelucrate. În general, se face pentru culturile plivite, cum ar fi porumbul cu lățimi de lucru de 15 centimetri și distanță între rânduri de 70-75 centimetri, sau cum ar fi soia sau sorgul cu lățimi de lucru de 10 centimetri și distanța dintre rânduri de 40-45 centimetri.

Avantajele și dezavantajele agriculturii de conservare

Diversificarea culturilor, reducerea prelucrării și utilizarea culturilor de acoperire au ca efect general îmbogățirea solului cu substanță organică, îmbunătățirea structurii și activității biologice a acestuia.

Prezența constantă a acoperirii permite de fapt proliferarea microorganismelor și nevertebratelor, în timp ce absența arăturii nu perturbă activitatea acestora. Lucrarea prețioasă efectuată de râme și de rădăcinile plantelor ne permite să îmbunătățim structura solului, mărind capacitatea acestuia de drenare și reținere a apei și evitând fenomene precum scurgerea și leșierea. Ca să nu mai vorbim de dioxidul de carbon îndepărtat din atmosferă și captat în pământ sub formă de biomasă.

Pe scurt, la nivel de mediu, agricultura conservatoare are cu siguranță aspecte pozitive. Dar la nivel economic? Pentru a evalua comoditatea acestei abordări, trebuie cântăriți mai mulți factori. Pe de o parte, reducerea semnificativă a consumului de motorină agricol (-60-70%, Sursa: Proiect HelpSoil), uzura mai mică a vehiculelor și necesitatea de a opera cu tractoare de putere redusă.

Pe de altă parte, trebuie luată în considerare necesitatea achiziționării de echipamente specifice și să se țină cont de posibila pierdere a productivității, sigură în primii ani de conversie și posibilă atunci când este pe deplin operațională în funcție de tipul de sol, cultură, tendința climatică etc.

„Am gestionat terenul companiei de douăzeci de ani după principiile agriculturii conservatoare și nu pot decât să spun că sunt mulțumit” , spune Giuseppe Elias, directorul companiei de management al afacerilor Bianchini din Italia. Acesta are 600 de hectare de teren arabil in provinciile Lodi și Milano. „Important este să nu avem o abordare dogmatică. Trebuie să evaluăm din când în când, în funcție de condițiile câmpului” .

Câmpurile bine nivelate și drenate, bogate în materie organică, răspund cel mai bine la lucrul minim al solului. În timp ce solurile lutoase sunt mai dificil de gestionat deoarece au o capacitate scăzută de autostructurare.

Elias seamănă porumb folosind metoda solului în bandă. Cu o mașină se lucrează solul în benzi și cu un semănător special care depune sămânța combinată cu fertilizare localizată. Acest lucru permite gestionarea foarte ușoară a terenului și o reducere considerabilă a consumului de motorină. In ceea ce priveste randamentele sunt mici diferente fata de metoda clasica (arat).

Cât despre cerealele pe bază de paie, însămânțarea are loc direct. Capacitatea de cultivare a culturii permite o răsărire rapidă și o acoperire uniformă a solului. Cu toate acestea, dacă reziduurile de cultură sunt prea abundente, Elias procedează cu o prelucrare minimă, pentru a accelera descompunerea materialului vegetal. În orice caz, producția este la același nivel cu ca atunci când ara pământul.


admin

One Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *