Martie este luna care semnalează venirea primăverii și începutul lucrărilor în grădină. Acum este momentul cel mai bun să curățați straturile de flori de frunze moarte, să aerați gazonul, să faceți tăierile de primăvară la pomii fructiferi, pe scurt să pregătiți grădina pentru sezonul cald. Unul dintre instrumentele de real ajutor oricărui grădinar este furtunul de grădină. Indiferent că ați plantat flori, tufe, conifere, pomi fructiferi sau copaci acestea au nevoie să fie udate aproape zilnic în primele săptămâni de la plantare, mai ales în absența ploilor. Un furtun de grădină suficient de lung, conectat la o sursă de apă vă ajută să le udați cu ușurință și astfel nu veți mai fi nevoit să cărați apă cu găleata. Dincolo de lucrările de primăvară, furtunul de grădină este util pe toată perioada sezonului cald pentru irigarea gazonului (acolo unde nu există o un sistem de irigare) dar și pentru alte lucrări în jurul casei cum ar fi spălarea pavajului din curte.
Așadar dacă ați stocat furtunul de grădină de anul trecut în garaj sau într-un beci, ferit de temperaturi negative, acum este momentul să îl scoateți și să verificați integritatea acestuia. În cazul în care furtunul vechi este spart în mai multe locuri cel mai bine ar fi să îl înlocuiți cu unul nou pentru a evita pierderile de apă. În atare caz, este bine să știți că furtunurile vechi se reciclează foarte greu și în loc să îl aruncați, îl mai puteți folosi în grădină dându-i noi întrebuințări. Citiți articolul de aici pentru a vedea cum vă poate fi de ajutor furtunul vechi în grădină.
Cum alegi furtunul de grădină
Furtunurile, indiferent de tipul lor, pot fi fabricate din PVC, cauciuc sau poliuretan. Materialul din care furtunul pe care vrei sau trebuie să îl achiziționezi influențează în mod evident costul acestuia. Dintre cele trei materiale enumerate mai sus cauciucul este cel mai scump și în anumite aplicații, furtunul din cauciuc este și cel mai indicat. Din fericire acesta nu este și cazul furtunului de grădină.
Deși există furtunuri de grădină fabricate din cauciuc, materialul preferat pentru producerea acestui tip de furtun este PVC-ul. Această preferință nu are legătură doar cu costul mult mai mic al PVC-ului ci și cu anumite proprietăți ale acestui material. În primul rând furtunul de grădină din PVC este un furtun cu o greutate redusă și ca urmare este ușor de folosit și de transportat. Ca să vă faceți o idee, un metru liniar de furtun de grădină din PVC cântărește aproximativ 90g pe metru liniar.
Un alt avantaj al furtunului din PVC este acela că este foarte flexibil și drept urmare poate fi folosit fără probleme în orice colț al grădinii. În același timp, datorită acestei caracteristici, furtunul din PVC poate fi strâns foarte ușor pe rolă și nu va ocupa spațiu în garaj sau în grădină. În sfârșit, vă mai spunem că furtunul din PVC este în general tratat să reziste la acțiunea razelor UV, la temperaturi pozitive de până la 65 de grade Celsius și, foarte important la abraziune.
Pe lângă aceste caracteristici, asigurați-vă că alegeți un furtun de grădină tratat antimucegai pentru a preveni îmbolnăvirea plantelor din grădina dvs. așa cum sunt furtunurile de grădină din oferta celor de la Efurtun, site de unde puteți cumpăra furtun de grădină la metru sau la rolă, la prețuri foarte bune dar și alte tipuri de furtunuri pentru diferite întrebuințări de la furtun de absorbție și refulare, până la furtun alimentar sau furtun aer comprimat.
În încheiere vă mai spunem că deși furtunul din PVC este un furtun rezistent el are nevoie de un minim de grijă pentru a putea fi folosit timp de mai multe sezoane în grădină. Pentru a prelungi durata de viață a unui furtun este important să-l folosiți doar pentru destinația pentru care a fost conceput și în condițiile recomandate de producător. In același timp este bine să-l depozitați în spații uscate și să nu-l supuneți unor încercări mecanice pe care aceste materiale nu le pot suporta. De exemplu, dacă folosiți un furtun rezistent la o presiune maximă de 10 bari pentru a transporta un fluid la o presiune de 20 de bari, este de așteptat ca furtunul dvs să se spargă. Pe timpul iernii este bine să strângeți furtunul și să îl depozitați într-un loc ferit de îngheț, mai ales că furtunurile din PVC, deși rezistente la temperaturi pozitive destul de mari, nu se împacă cu temperaturile negative.
0 Comments