În fermele zootehnice, pregătirea pentru iarnă începe la mijlocul verii – perioada în care se adună primele provizii de hrană și se pregătesc spațiile de depozitare. Fânul devine cel mai comun tip de hrană pentru animale pe perioada iernii, dar ca să te asiguri că vei avea provizii suficiente până la primăvară, este necesar să îl aduni (să faci siloz) sau să-l achiziționezi din timp, pentru că iarna s-ar putea să-ți facă o surpriză neașteptată și să vină mai devreme. De asemenea, în funcție de efectivul de animale pe care îl ai în fermă, dar și de specie, va trebui să completezi fânul cu cantități suficiente de cereale și alte furaje.Copiază HTMLCopiază textul
Foto: animale-ferma.jpg
În fermele zootehnice, pregătirea pentru iarnă începe la mijlocul verii – perioada în care se adună primele provizii de hrană și se pregătesc spațiile de depozitare. Fânul devine cel mai comun tip de hrană pentru animale pe perioada iernii, dar ca să te asiguri că vei avea provizii suficiente până la primăvară, este necesar să îl aduni (să faci siloz) sau să-l achiziționezi din timp, pentru că iarna s-ar putea să-ți facă o surpriză neașteptată și să vină mai devreme. De asemenea, în funcție de efectivul de animale pe care îl ai în fermă, dar și de specie, va trebui să completezi fânul cu cantități suficiente de cereale și alte furaje.
Este esențial să pregătești corespunzător hrana animalelor pentru sezonul rece și să o depozitezi în condiții optime, pentru a-i menține calitatea și nutrienții și pentru a o feri de dăunători. Apelează la specialiști pentru soluții în acest sens, pentru că vei dori să alegi cele mai bune opțiuni, având în vedere că proviziile trebuie păstrate în bune condiții câteva luni bune.
Balotarea și însilozarea
Proviziile de fân pentru iarnă ocupă mult spațiu și, în același timp, este o resursă de hrană perisabilă, care ar putea să fie afectată foarte ușor de factori externi. Pentru a preveni orice situație neplăcută, va fi necesar să balotezi fânul, iar pentru iarnă este ideal să apelezi la folia de balotat. Folia menține furajul într-o atmosferă care favorizează fermentarea anaerobă și previne formarea mucegaiului. Astfel, valorile nutritive se păstrează la un nivel optim și vor asigura animalelor nutrienții de care are nevoie pe timpul sezonului rece. În plus, baloții ocupă un spațiu mult mai redus și permit menținerea unei igiene corespunzătoare a depozitului.
Importanța silozului
Pentru a păstra cerealele și furajele în condiții optime pe durata sezonului rece, însilozarea este esențială. Acum este perioada ideală pentru a realiza silozul, dacă vrei ca resursele să rămână de calitate până la primăvară. Procesul începe cu așezarea corectă a furajelor în siloz, urmată de aplicarea unei folii de etanșare care să prevină pătrunderea aerului și să favorizeze fermentarea anaerobă. Peste folia de etanșare, se adaugă folia de siloz, care oferă o protecție suplimentară împotriva intemperiilor și a razelor solare. Pentru a proteja și mai bine silozul de dăunători, este recomandat să utilizezi plase speciale, care acoperă sacii de siloz și formează o barieră eficientă împotriva rozătoarelor. Acești pași sunt esențiali pentru a menține valoarea nutritivă a furajelor și a asigura o hrană sănătoasă și echilibrată pentru animale pe durata sezonului rece.
Soluții pentru depozitare
Spațiile de depozitare trebuie gândite luându-se în calcul cantitățile de furaje, dar și tipul lor.
Pentru cereale și alte semințe trebuie amenajate magazii cu condiții specifice, care să asigure o bună izolație, dar și aerisire. În aceste magazii trebuie luate toate măsurile de prevenire împotriva rozătoarelor care pot provoca pierderi importante, dar pot transmite și boli grave. Depozitele de cereale pot fi amplasate și la o distanță mai mare de adăpostul de animale, pentru că se vor folosi cantități relativ mici în meniul zilnic, astfel că transportul nu va ridica probleme.
Depozitele pentru nutrețurile pe bază de fân, lucernă sau alte plante verzi și uscate vor fi mult mai spațioase, pentru că acestea ocupă mult loc. Ele trebuie să fie bine aerisite și din acest motiv sunt suficiente chiar și șoproanele, cu condiția să fie acoperite eficient. În această situație, baloții trebuie înfoliați. Aceste depozite trebuie amplasate cât mai aproape de adăpostul de animale, pentru că zilnic se vor folosi cantități mai mari pentru hrănire.
Asigurarea resursei de apă
Atunci când faci pregătirile pentru iarnă, va trebui să organizezi eficient și aprovizionarea cu apă. Pentru sănătatea animalelor, este esențial să aibă la dispoziție apă proaspătă și curată în orice moment. Sursele de apă trebuie verificate zilnic pentru a te asigura că este disponibilă în cantități suficiente și este dezghețată. Potrivit Farn and Dairy, ideal ar fi să instalezi încălzitoare sau dispozitive de dezghețare pentru sursele de apă.