Oaia țurcana este cea mai cunoscută rasă de oi din România. Cei mai multi crescatori au oaie turcana.
Înălțime medie, cu membre lungi și mijlocii, la maturitate greutatea berbecului este în medie de 60-80 kg, iar a oii de 40-55 kg. Țurcana prezintă un cap îngust și drept. Berbecii au coarne, la fel ca 50% dintre oi. Culoarea poate fi albă, brun-neagră sau gri, în funcție de soi. La oile albe există frecvent pete în jurul buzelor, ochilor și pe față și membre. Trunchiul este mijlociu; țeava bine dezvoltată permite atașarea unui uger în formă de glob și bine dezvoltat. Rasa este ușor de recunoscut prin lâna aspră și aspră, cu o lungime a discontinuității de 20-30 cm. Această rasă are un corp armonios, un temperament vioi, foarte rapid în căutarea hranei. În timpul iernilor blânde poate fi hrănită doar pe pășune.
Oaie turcana: Adaptabilitatea la mediu
Turcana este foarte adaptată la condițiile montane, dar se răspândește bine și în zonele de deal și de câmpie.
Este o rasă robustă, remarcabil de bine adaptată la vreme rea datorită blănii sale foarte rezistente la apă și capacității de a parcurge distanțe lungi în căutarea furajului. Rasa este, de asemenea, foarte rezistentă la boli. În toamnă dezvoltă 5-10 kg de depozite interne de grăsime, care sunt folosite ca rezerve de energie în timpul iernii și în perioada de uscăciune. Costurile de hrănire pe timp de iarnă sunt de obicei de 2-3 ori mai mici în comparație cu rasele cu lână fină.
Oaie turcana: Trăsături productive
Este o rasă cu dublă destinație, crescută pentru producția de lapte, carne și lână (Sibiu, Brașov, Caransebeș, Alba, Hunedoara, Gordge); lapte, blană de miel tânăr și lână (Moldova), în funcție de ecotip și de specialitatea crescătorului.
Oaie turcana: Productia de lapte
Lapte: în 220 de zile de lactație se obține o producție medie de 100 ± 40 kg pentru primiparale și 150 ± 50 kg pentru pluriparale. Procentul de grăsime este de 7-8% și 6% în proteină în lapte. Laptele este foarte bun pentru feta, iaurt, brânză elvețiană, brânză pentru pizza.
Oaie turcana: Productia de carne
Carne: mieii nou-născuți cântăresc 3-4 kg și apoi greutatea lor crește după cum urmează: 9-10 kg (mieii de 30 de zile), 20-25 kg (mieii de 90 de zile), 30 kg (mieii de 150 de zile). Mieii de lapte cu hrănire suplimentară de la vârsta de zece zile ajung la 15-17 kg la 45 de zile, câștigând 150-275 g zilnic. Dacă sunt asigurate cele mai bune condiții, mieii înțărcați la 2,5-3 luni și îngrășați intensiv ajung la 40-47 kg la vârsta de 7 luni. Dacă sunteti in cautare de oi de carne, avem aici o lista cu cele mai bune rase de oi.
Oaie turcana: Productia de lână
Lâna: 2-4 kg la oi, 4-6 kg la berbeci, firul de lână are fibre lungi și groase (este de 25 cm, respectiv 50-100 µ), intermediare (12-15 cm și respectiv 35-45µ) scurte (9 cm, respectiv 25 – 35 µ). Este folosită pentru covoare orientale.
Blana mieilor tineri: varietățile negre și gri sunt bune pentru încrucișare, cu rasa Karakul, având ca rezultat 70-80% blană Karakul de bună calitate.
Oaie turcana: Trăsături de reproducere
Alte informatii despre oaie turcana
Laptele de turcana este folosit pentru feta, iaurt și diverse brânzeturi, lâna lor este adesea folosită la fabricarea covoarelor orientale, iar carnea lor este consumată și exportată pe scară largă. Se spune despre ele că sunt deosebit de robuste și rezistente la boli și par să fie înrudite îndeaproape cu alte câteva rase originare din regiunea baltică (precum Skudde), din zona mediteraneană (precum oaia sardă și Pinzirita) și din Europa de Vest (precum Lincoln, Drysdale și Scottish blackface).
Câteva dintre aceste rase aparțin așa-numitului grup de oi Valachian, adesea denumite oi din “Grupul Zackel”. Această din urmă denumire este aparent incorectă, deoarece se bazează pe numele folosit pentru oile cu coarne spiralate din Egipt, nu din Europa. Termenul “Valachian” (folosit de Darwin în anii 1860 și, probabil, de alți autori din acea perioadă) se referă probabil la utilizarea acestor oi de către populația Valach (sau Vlach) din România și Moldova (Drăgănescu & Grosu 2010). Se folosește și ortografia alternativă Wallachian, deoarece regiunea din România în cauză este denumită istoric Wallachia sau Walachia.
Se crede că oaia valahă descinde din vechea oaie Scythiană timpurie, o oaie cu coarne încolăcite și coadă lungă (denumită uneori Ovis aries rustica, alteori O. a. longicauda) domesticită în jurul anului 400 î.Hr. Drăgănescu & Grosu (2010) au propus că rasele mediteraneene și vest-europene menționate mai sus au descins dintr-o populație ancestrală de Scythian timpurie, la fel ca și grupul balcanic-carpatic care include rasele de oi Turcana și rasele înrudite de oi Dinaric și Macedonian. Crearea a numeroase variante locale sau “subrase” ale rasei Turcana și ale altor rase similare – combinată cu confuzia cu privire la terminologia utilizată pentru toate aceste oi – face dificilă stabilirea relațiilor dintre ele și a modului în care au fost mutate de oameni. Poate că au fost efectuate lucrări suplimentare, la nivel molecular. Pariset et al. (2006) au documentat prezența unei variații genetice largi la o serie de rase de ovine, inclusiv la Turcana, astfel încât datele genetice au fost colectate și ar putea fi analizate. În această privință, se scrie surprinzător de puțin despre evoluția și istoria domesticirii raselor moderne de ovine: cărțile și articolele tind să discute despre oile neolitice și despre contribuția pe care muflonii antici (O. musimon și O. orientalis) au adus-o la fondul genetic al oilor domestice, dar de multe ori nu se ajunge mai departe.
Mai este un singur lucru de spus despre subiectul oilor și al României. Oile și păstoritul și așa-numitul sistem de transhumanță sunt omniprezente în România, iar ciobanul este o parte fundamentală a identității românești, asta în ciuda unei istorii de tratament nedrept, a urbanizării crescânde și a provocărilor economice.
